My hands are tied..my body bruised... she got me with nothing to win and nothing left to lose..

De cand vroiam sa postez asta..ohohooo..Recunosc k nu este creatie proprie, dar e prea marfa ca sa nu cititi ;)


" People come into your life for a reason, a season or a lifetime. When you know which one it is, you will know what to do for that person.
When someone is in your life for a REASON, it is usually to meet a need you have expressed. They have come to assist you through a difficulty, to provide you with guidance and support, to aid you physically, emotionally or spiritually. They may seem like a godsend and they are. They are there for the reason you need them to be. Then, without any wrongdoing on your part or at an inconvenient time, this person will say or do something to bring the relationship to an end. Sometimes they die. Sometimes they walk away. Sometimes they act up and force you to take a stand. What we must realize is that our need has been met, our desire fulfilled, their work is done. The prayer you sent up has been answered and now it is time to move on.
Some people come into your life for a SEASON, because your turn has come to share, grow or learn. They bring you an experience of peace or make you laugh. They may teach you something you have never done. They usually give you an unbelievable amount of joy. Believe it, it is real. But only for a season!
LIFETIME relationships teach you lifetime lessons, things you must build upon in order to have a solid emotional foundation. Your job is to accept the lesson, love the person and put what you have learned to use in all other relationships and areas of your life. It is said that love is blind but friendship is clairvoyant. "

Cand va simtiti stresati sau obositi de tot ce se intampla...

After all... "we'll shine like stars in the summer night...we'll shine like stars in the winter night..."


One heart. One hope. One love

Cel mai simplu sentiment pe care il poate trai omul, cel mai usor de simtit si cel mai perfid este durerea. Asa spun cercetatorii, asa o spun toti care au avut oroarea de a se intalni cu ea.
In opinia mea insa "uitarea" este cel mai usor de trait. Uiti unde iti pui cheile de la casa, pantalonii - pe scaun sau la spalat - caietul, uiti la ce ora exacta trebuie sa fi acolo...uiti...
Ciudat este cat de repede poti sa uiti sau sa faci uitat. De obicei lucrurile sau faptele bune se uita cel mai repede, iar acest procedeu este direct proportional cu relatia de "prietenie" avuta cu acel lucru sau fiinta. Cu cat ne concentram mai mult si mai intens asupra unei actiuni (aici fiind vorba de uitare - sa nu uitam unde am pus cheia...etc ) cu atat sansa de a uita este mai mare.
Viata asta poate fi vazuta ca o coca de cozonac. O prepari la inceput, o amesteci omogenizand-o, ai grija sa nu faca cocoloase faina..apoi o lasi la crescut fara sa te atingi de ea un timp indelungat. Cand consideri ca a crescut indeajuns, iei o forma si o torni in ea. Pui la cuptor si astepti din nou sa iasa "produsul" efortului tau dupa care stai si savurezi...
..................

Am sa incep printr-un scurt istoric al acestei compuneri... Ea dateaza din anul 2002 si este singura de acest gen de la o materie din clasa a 12-a intitulata Filozofie. Singura compunere...

"Filozofia ne conduce. Ea ne hotaraste timpul, nu noi.", spunea Seneca. Tot el aprecia ca "pentru intelept durata vietii lui are aceeasi intindere ca pentru zei vesnicia".
Nu condsider necesara comentarea sau mai precis discutarea vreunui fragment sau vreunei opinii a unor filozofi pe baza temelor fundamentale cum ar fi Timpul, Adevarul, Ordinea, Fericirea si cu atat mai mult Dumnezeu !
Eu sunt de parerea ca pot folosi drept parghie o "idee" despre "ordine" si sa ajung cu filozofarea la Timp sau Fericire. De ce? Pentru ca se leaga!
Filozofia este un amestec omogen de pareri, teorii, principii etc. asupra unor lucruri incepand de la banale si pana la imperceptibile de catre mintea omului normal.
Diogene afirma, aproba chiar, ca "atat placerea cat si durerea constau in miscare, deoarece lipsa de durere este asemenea unui om care doarme".
Da ! Eu condsider ca placerea se trage din durere. De exemplu : ce este mai placut, ce te face mai fericit? faptul ca ai scapat dintr-un accident de masina aproape mortal sau ca, apoi, prietenii ti-au daruit o masina identica ca cea pe care ai avut-o, una foarte scumpa?
Sa fie placerea scopul vietii ?
Tot ce se afla in jurul nostru isi are o ordina proprie. Pana si firele de praf, o data intrate in casa, cauta, poate involuntar, sa-si gaseasca locul pe portiunile de-abia sterse de mizerie si praf. Pana si dezordinea este ordonata.
Spatiul cosmic, terestru... mi se pare.... De fatp in spatiu, in univers exista o dezordine totala ! Care isi are, desigur, ordinea ei.
"Cum iti asterni asa te culci" spunea o zicala arhicunoscuta.
Dar nu credeti oare ca aceasta ordine poate duce (un individ de exemplu) in pragul nebuniei? Al obsesiei ?
Si mai poti pierde si notiunea timpului. Ajuns nebun, obisnuit sa ai o ordine in viata, cum ar fi dimineata duci cainele afara, cafeluta, saruti nevasta si la munca; dupa-masa mancare calda, acasa sunt toti...papucii sunt tot acolo in fata fotoliului unde poti gasi si telecomanda, iar seara la ora 22 in pat. A doua zi o iei de la capat.
Sa ne inchipuim ca nevasta se trezeste dupa ce pleci tu. Nimic grav.Inca.
Animalul tau nu mai doreste plimbare la aceeasi ora, papucii nu mai sunt la locul lor, telecomanda sta pe noptiera iara mancarea o gasesti calda dar nu e nimeni acasa, caci sunt la fitness.
Din aceasta zi incepe (zi fatidica oridinii) calvarul ! Pierzi timpul ! Cum ? Simplu !
Incerci sa readuci totul la normal dar nu se poate si, in loc sa te adaptezinoilor conditii, te duci usor dupa care vertiginos inspre inconstientizarea a ce e frumos in aceasta perioada si...continua !
"Orice iesire este o intrare in altceva."
"...daca vreun zeu ti-ar da putinta, unde ai vrea sa traiesti viata in piata sau in tabara? Dar a trai, o Lucius, inseamna a lupta." (Seneca)Acesta din urma prefera o viziune militara asupra vietii, in general aspra, dar concesiva la nevoie, eminamente pragmatica. Armata = ordine si disciplina.
Nu sunt "adept" al dezordinii dar nici al ordinii. Pe plan global, da! Trebuie insusita o "viziune seneciana" asupra vietii, societatii, politicii. Ordine.
Dar cui sa impui aceste lucruri banale dar totusi parca de neatins? Oamenilor. Acelora care deja cunosc ordinea? Nu, caci pe ei nu ii mai poti manipula. Celor "dezordonati", care au creierul sters de orice urma de logica. Insa, apare o problema la acestia. In asta categorie intra si cei ce cunosc esenta vietii si cum trebuie inteleasa si traita !
Aici se cam opreste impunerea !
Acesta e unul din motivele pentru care Seneca afirma "ma intrebi de cine sa te pazesti indeosebi? De multime!"
La capitolul Dumnezeu terminam repede. Eu unul sunt de parere ca nu ar trebui sa ne batem prea des capul cu obisnuitele intrebari si indoieli pe acre e firesc sa le avem, la adresa Atotstiitorului, deoarece raspuns concis nu o sa le gasim.
Pana nici dilemei "Ce se intampla gaurii cand svaiterul s-a terminat" nu prea ii dam un raspuns concret.
"Jumatate din a fi destept e sa stii la ce esti prost"
Un lucru e concret. Castigi sau pierzi, tot pierzi!
Despre viata personala, mai bine zis <>, in general, nu am ceva de zis. Dar as dori sa-l citez pe un prieten de-al meu care afirma, drept raspuns la intrebarea "Ce parere ai despre casnicii?", : "Doua cuvinte : viol legalizat"
Inchei astfel aceasta lucrare, acest amestec de pareri, precizand totusi ca subiectul "ordinea" a fost tratat din cel mai banal punct de vedere. Asta-i adevarul iar adevarul invinge intotdeauna...in trei cazuri din sapte.

"Nimic nu reuseste atat de plenar ca esecul"

Ajungem la o varsta cand ne vom gandi la trecutul ce nu se mai poate intoarce si astfel incercam sa ne agatam de ce a mai ramas.
Rand cu rand cartea vietii a fost scrisa, iar timpul ne-a plasat aici... inconstienti. In ochii nostrii se mai pot citi gandurile care odata nu si-au gasit drumul. Am iubit, am mintit... si am incercat, poate prea des, sa salvam ce a mai ramas din visele pe care le-am impartasit. Pretindem ca sfarsitul nu ne-a gasit dar ne vom risipi cand vantul va bate printre frunzele asternute.Tot ce ne-a mai ramas suntem noi... doi !
Ne mai iubim ca inainte ? Oare atunci chiar ne-am iubit ? Acum nu mai conteaza. A devenit obisnuinta. Dar atunci... atunci pe cine am iubit ? Nici asta nu mai conteaza. Greseala am facut-o, nu o mai pot repara.
Stau in pat si ma gandesc la inconstienta – boala a adolescentei – cu care tratam pe atunci problemele vietii, ale viitorului.
Ma indrept spre fereastra... e intuneric, liniste deplina... doar vantul adie usor voind parca sa-mi aline durerea ce-mi arde inima. Imi iau haina, palaria si bastonul si ies afara. Incep sa ma plimb pe langa locul unde odata a fost scoala in care am invatat... tot. Parca si acum ii mai pot simti parfumul ce umplea curtea si zambetul ce aparea ca o raza de lumina in zilele innorate.
Camp... ! Nu a mai ramas nimic din curtea care obisnuia sa fie plina; buruienile isi fac loc prin crapaturile ruinelor.
Obosit de atata macabru, ma asez pe o banca. La un moment dat o lumina puternica, stralucitoare m-a orbit. Aparuse din senin si se apropia spre mine pe fundalul acelei voci... de neuitat. Inima incepuse sa-mi bata din ce in ce mai tare, ca niciodata, iara man ace strangea bastonul cu o forta impresionanta si picioarele tremurande forma imaginea unui batran ce-L vazuse pe Isus.
M-am ridicat si am strigat la ea, asteptand-o cu bratele deschise. Lumina se apropia rapid. Imaginea devenea mai clara ... Nu era “ea” ! Ci o fetita care-i semana leit.Am ramas asa, cu bratele deschise, pentru inca cateva zeci de secunde pana mi-am revenit. Bataile inimii aproape ca incetasera. Imi aprind pipa ca sa ma calmez apoi ma asez pe banca. Prin fata mea trec doi tineri ce se imbratiseaza si se joaca cu picioarele prin frunzele cazute la pamant. Nepasarea si indiferenta fata de ziua de maine se pot citi pe fatal or. Privirile ce si le arunca si gesturile uneori timide denota iubirea ce si-a pus stapanirea pe cei doi. Uitandu-ma la ei, o lacrima imi strabate obrazul batut de vreme, care incearca cateodata sa schiteze mici ramasite de bucurie ascunzand tristetea sufleteasca si greutatile vietii.
Asa eram si noi, doi tineri orbiti de tot ceea ce inseamna dragoste.
Acum nici nu mai stiu cum se scrie cuvantul; mi-a disparut aproape complet din vocabular, din suflet.
Am asteptat o zi intreaga si nu a venit.
Ajuns acasa, monotonia, fericita ca m-am intors, si-a reluat locul onorific din viata si inima mea, punandu-si inca odata pecetea pe gesturile si simtirile mele.